9 idei facile care te vor ajuta să înfrunți iarna

Iarna cu frigul ei cu tot? Floare la ureche. Poți trece prin ea foarte ușor adoptând câteva gesturi facile. Nici nu vei simți cum a trecut. Ce trebuie mai concret să faci?

Spală-te pe mâini pentru a nu te îmbolnăvi. Dacă te vei spăla de mai multe ori pe zi pe mâini vei reuși să eviți cel mai ușor virușii care pot cauza gripa sau gastroenterita. Gelul antibacerian este și el de mare ajutor.

Deschide larg ferestrele. Chiar dacă este foarte frig afară, trebuie să deschizi ferestrele măcar 10 minute înainte de a merge la somn. Vei purifica astfel atmosfera, vei elimina praful și vei reînnoi atmosfera. Poți purifica aerul cu ajutorul unui spray antibacterian și bactericid.

Apelează la zinc. Zincul este o veritabilă armă antiviruși. O cură cu acest oligoelement indispensabil este deci cea mai bună idee. Sau poți miza pe fructele de mare, de consumat cât mai des cu putință.

Renunță la fumat. Fumatul este cel care poate slăbi în mod considerabil sistemul imunitar și care poate crește nevoile în vitamina C. Adică vitamina indispensabilă pentru a te menține în formă.

Respiră uleiurile esențiale. Dacă vrei să eviți infecțiile cu care vine sezonul rece, poți miza pe virtuțile aromoterapiei. Uleiurile esențiale de cimbru, de eucalipt, de mentă sau de salvie sunt cele mai bune pentru a te ajuta să respiri cel mai ușor.

Armează-ți intestinul. Intestinul este un aliat de preț atunci când vine vorba despre sistemul imunitar. Flora intestinală este cea mai bună barieră contra virușilor. Probioticele sunt cele mai bune pentru a răsfăța flora intestinală.

Ține spatele cât mai drept. Atunci când ne este frig, avem tendința să ne curbăm, să ne aplecăm și să ne băgăm capul între umeri ca un struț. Dar vei crea tensiuni în spate și gât și nu te vei simți deloc bine.

Fă mișcare. Vei fi astfel plin de energie și îți vei stimula imunitatea. Iarna nu ai de ce să fii letargic.

Mulțumește albinelor. Dacă vei consuma o linguriță de miere de albine în fiecare dimineață te vei energiza instant. Lăptișorul de matcă și propolisul sunt alți aliați de preț din stup la care trebuie să apelezi.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?