Libertate pe Internet

Parcă ne bucurăm prea mult de libertatea de exprimare de pe Internet, nu? Comentăm prea multe despre oamenii politici și le contestăm fără rost proiectele și, adeseori, deciziile. Ce a decis o doamnă de la CNA? Să facă o propunere prin care să cenzureze Internetul, spun ei pentru a proteja copiii de imagini indecente și numai ea mai știe ce. Pentru mai multe detalii vă recomand să citiți interviul dat de doamna Narcisa Iorga celor de la Ziare.com, nu are rost să rescriu aici toată povestea.

 

Sunt o mulțime de argumente prin care o putem contrazice pe inițiatoarea acestui proiect de cenzurare a Internetului, dar cred că cele mai importante argumente sunt:

1. În Constituția României este precizat clar în Articolul 30:

(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

Nu cred că sunt necesare alte explicații. „Cenzura de orice fel este interzisă”, chiar dacă doamna are un scop nobil.

2. Cenzurarea Internetului este aproape imposibilă. Avem ca dovadă încercările făcute de China, Coreea de Nord și alte state. Oricâte sancțiuni ar încerca să impună statul celor care-și exprimă liber opinia pe Internet și orice metode ar fi impuse pentru a bloca un site, întotdeauna va exista o metodă prin care să poată fi accesat: VPN, proxy, mirror și altele.

3. Motivul adoptării unei astfel de măsuri nu este întemeiat. Până la urmă, nu este problema internauților că unii părinți nu știu să instaleze pe calculatoarele odraslelor programe de control parental și de filtrare a conținutului. Nu-i problema noastră, înțelegeți? E problema părinților și a copiilor.

Internetul rămâne liber. Orice motive ați invoca și oricât de folositoare ar fi luarea unor astfel de măsuri, dragi politicieni. Ajunge să se aprobe o lege care să permită așa ceva, apoi știm cu toții ce urmează. Dacă unii au greșit și au cedat, nu trebuie să facem la fel.