Ne putem măsura singuri pulsul

Unii dintre noi au învățat încă din școală cum ne putem măsura pulsul fără a avea la îndemână un instrument de măsurare. Acest lucru se poate face foarte simplu, palpând încheietura mâinii. Uneori acest lucru poate fi foarte greu de făcut pentru că nu se simt întodeauna pulsațiile foarte bine. Există însă și o altă metodă.

Începem însă cu încheietura mânii deoarece este cea mai indicată zonă pentru a face această măsurătoare. Nu trebuie decât să folosim două degete pe care să le presăm uniform pe încheietura mâinii.

După ce simțim pulsațiile sângelui trebuie să le numărăm timp de un minut. Antebrațul trebuie să fie așezat pe o suprafață pentru a nu sta în aer. Cu cele două degete trebuie să apăsăm pe vene suficient de mult încât să simțim pulsațiile, dar nu atât de mult încât să împiedicăm circulația sângelui. Pulsațiile se simt cel mai bine la vârful degetelor.

În cazul în care nu simțim destul de bine pulsațiile de la încheietura mâinii, le putem număra pe cele de la nivelul gâtului, care sunt mult mai proeminente. Aceasta este a doua metodă despre care vorbeam. Pe gât, sub maxilar, se simt pulsurile cel mai bine.

Indiferent de zona aleasă pulsațiile trebuiesc măsurate timp de un minut. Dacă nu avem răbdare, le putem număra 30 de secunde apoi le înmulțim cu doi sau timp de 20 secunde și apoi le înmulțim cu trei.

Valorile normale ale pulsului sunt diferite, în funcție de vârstă, sex și efort. În cazul unui adult, valorile ar trebui să fie între 60 și 100 de bătăi ale inimii. În cazul unui copil aceste sunt între 70 și 120 de bătăi.

În cazul în care nu avem acest puls, va trebui să ne măsuram pulsul cu un aparat omologat. Dacă valorile se confirmă, atunci trebuie să ne adresam neapărat unui medic.

Poti pune si videoclipul asta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *